Citesc pe fuga pagini prăfuite din memoria mea și ma delectez cu rimele pe care le crează când se pierd în timp ... rămân lipite de suflet doar cele pătate cu lacrimi și praful pe ele parca nu se depune ... rămân pe retina ca sa îmi amintească ca într-o lume plina de prieteni la final tot singur ești .... căința caut printre ele dar ma afund în tăceri ce ma îndeamnă sa dorm ... sa uit de uitare ...sa accept ce e evident ... și evident ca ma las sedus de cântarea inimii care ma îndeamnă sa vărs iar lacrimi printre amintirile mele sa creeze, ușor, un zid , o fortăreață departe de lume ....Ma zbat și încerc sa rup lanțuri din piatra ce ma înconjoară pe zi ce trece ... "e mai ușor în doi " ...șoptește o voce distanta ... "da" ... răspund eu de parca asta îmi rezolva problema ... "privește în jur" ... "poate e deja lângă tine" ... și am rămas privind pe fereastra sufletului ... sa te găsesc ...
